Florin Piersic a jucat un rol secundar şi la Securitate

apte oameni au fost arestaţi în 1958 şi condamnaţi la decenii de închisoare pentru că au încercat să ia legătura, prin intermediul actorului Florin Piersic şi al tatălui acestuia, Ştefan Piersic, cu „duşmani ai poporului“ aflaţi în exil. Piersic tatăl şi fiul nu au păţit nimic.

O poveste care timp de peste 50 de ani a stat ascunsă în dosarele Securităţii iese astăzi la iveală, datorită eforturilor unui cetăţean de a afla cum anume a fost întemniţat tatăl său de către regimul comunist. Documente din arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ne arată dedesubturile a ceea ce a fost numit în epoca respectivă procesul „lotului Tomescu“. Astfel, după ce actorul Florin Piersic şi tatăl acestuia au mijlocit în 1958 corespondenţa între un preot antisemit din România şi mitropolitul Visarion Puiu, aflat în Franţa, Securitatea a arestat şapte oameni pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale şi favorizare la uneltire.

Primul arestat a fost preotul care îi dăduse lui Piersic o scrisoare pe care trebuia să o ducă la Paris. Deşi din documentele fostei Securităţi rezultă că au fost persoane-cheie în această operaţiune, nici Florin Piersic, nici tatăl acestuia nu au fost citaţi la proces, iar în arhivele CNSAS nu există nici un act din care să rezulte că au fost cel puţin chemaţi la Securitate pentru audieri.

După 1948, o serie de procese orchestrate de statul comunist au avut ca efect întemniţarea celor care aveau legături cu diferitele formaţiuni politice, altele decât cea oficială, dar în special a foştilor membri ai partidelor legionare. Printre aceştia se aflau doi indivizi, pe numele de Marcel Adam şi Constantin Tomescu, amândoi cuzişti, membri ai Partidului Naţional Creştin, înfiinţat de profesorul A.C. Cuza după ce Corneliu Zelea Codreanu se desprinsese împreună cu câţiva apropiaţi din Liga Apărării Naţionale Creştine, formaţiune profund antisemită. Astfel, Codreanu a format gruparea paramilitară Legiunea Arhanghelului Mihail, iar Liga Apărării Naţionale Creştine a fuzionat cu Partidul Agrar al lui Octavian Goga şi a reuşit să intre la guvernare la sfârşitul anilor ’30, sub numele de Partidul Naţional Creştin.

În timpul acestei guvernări, preotul Constantin Tomescu a fost subsecretar de stat la Ministerul Cultelor şi Artelor. Marcel Adam era prieten bun cu Tomescu. Însă legăturile lui Adam cu legionarii erau mai puternice. În 1924, Corneliu Zelea Codreanu a împuşcat un prefect de poliţie într-o sală de tribunal, dar a fost achitat în urma procesului care a avut loc, considerându-se că a acţionat în legitimă apărare. Unul dintre avocaţii săi era tocmai Marcel Adam.

Relaxarea regimului comunist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a făcut ca, în 1955, Marcel Adam să fie eliberat din închisoare. Un an mai târziu a ieşit şi Constantin Tomescu. Cum amândoi aveau domiciliul legal în Bucureşti, au început să se întâlnească pentru a discuta despre situaţia politică a ţării şi despre soarta Partidului Naţional Creştin, aflat atunci în ilegalitate. Aşa cum reiese din actele deţinute de CNSAS, inclusiv din interogatoriile la care a fost supus mai târziu Tomescu, cele mai încinse discuţii se duceau în jurul conducerii PNC. În 1957, Tomescu susţinea că el era cel care trebuia să preia frâiele puterii în partid, aşa cum lăsase cu limbă de moarte A.C. Cuza să se întâmple în cazul în care ar fi murit fiul său, George Cuza.

Adam se arăta neîncrezător în privinţa pretenţiilor lui Tomescu şi a organizat o amplă reţea de comunicare între membrii PNC, pentru a clarifica problema conducerii partidului şi pentru a închega un plan de acţiune în ilegalitate. Pe post de căsuţă poştală, unde soseau scrisorile destinate lui Adam, era casa fostului şofer al acestuia din urmă, un anume Vasile Grigoraş. De asemenea, după ce Marcel Adam citea scrisorile, le depozita tot acasă la Vasile Grigoraş. Documentele Securităţii, obţinute de la CNSAS de fiul lui Vasile Grigoraş, Dan, permit acum reconstituirea în bună măsură a evenimentelor ce s-au petrecut în 1958 şi în anii ce au urmat: arestarea a şapte oameni, implicarea lui Florin Piersic şi a tatălui său, Ştefan Piersic, în transmiterea unui mesaj în străinătate de către „uneltitori“ şi lipsa de consecinţe juridice asupra celor doi Piersic.

La începutul anului 1958, Constantin Tomescu primeşte o scrisoare neaşteptată din exil. Îi scria mitropolitul Visarion Puiu, simpatizant al cuziştilor şi rămas în Franţa din 1944. În mod bizar, scrisoarea nu i-a fost expediată pe adresa din Bucureşti, unde avea domiciliul legal, ci la Schitul Coşna, din Munţii Bucovinei, acolo unde Tomescu stătea din când în când după ce a ieşit din închisoare. Ocazia de a-i răspunde mitropolitului la scrisoare, dar şi de a-i cere sfatul privind viitorul partidului în ilegalitate, i s-a ivit în primăvara aceluiaşi an, când a revenit în Bucureşti cu prilejul sărbătorilor de Paşti. Iată ce avea să declare Constantin Tomescu în timpul anchetei: „Fiind în Bucureşti, am dat un telefon lui Piersic Ştefan, medic veterinar (…). Printre altele, acesta mi-a comunicat că fiul său, Piersic Florin, urmează să plece în Franţa, la un festival al filmului. Auzind aceasta, eu am notat adresa lui Visarion Puiu de pe scrisoare pe o bucată de hârtie şi am plecat spre Piersic Ştefan cu scopul de a discuta cu fiul său în sensul de a lua legătura cu Visarion Puiu şi a-i comunica veşti despre mine“.

Constantin Tomescu şi medicul veterinar Ştefan Piersic, tatăl lui Florin, erau prieteni vechi, de pe vremea când doctorul nu plecase din Bucovina, iar Tomescu era profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. La rândul său, Ştefan Piersic fusese şi el deţinut politic, condamnat la închisoare între 1952 şi 1954 pentru apartenenţă la Partidul Liberal al lui Gheorghe Tătărăscu.

În august 1958, Constantin Tomescu este arestat pentru uneltire contra ordinii sociale, deoarece a luat legătura cu mitropolitul Visarion Puiu. Unul câte unul sunt prinşi încă şase membri ai reţelei de corespondenţi cuzişti, inclusiv Marcel Adam. Vasile Grigoraş, şoferul-căsuţă poştală, este arestat abia în 1960 şi e condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiunea de favorizare la uneltire. Iese însă în 1964, cu prilejul unei graţieri colective. Vasile Grigoraş a păstrat tăcerea asupra acestor evenimente faţă de fiul său până prin anii ’80, când a fost victima unui atac, fiind lovit cu toporul de un vecin. Abia atunci i-a povestit fiului său, Dan Grigoraş, evenimentele care au dus la arestarea sa, precum şi mersul anchetei. „Atunci i-a fost frică de faptul că o să fie omorât, altfel sunt convins că nu mi-ar fi spus nimic. Nici când eram copil
şi a fost arestat, familia
mea nu mi-a explicat despre ce era vorba.

Tata îi cunoştea bine pe Adam şi Tomescu şi a mai aflat şi de la ei, în închisoare, o serie de amănunte pe care mi le-a spus şi mie. A fost singura dată când am vorbit despre asta, după aceea n-a mai vrut să deschidă subiectul“, povesteşte Dan Grigoraş. Vasile Grigoraş a murit în 1988, însă după deschiderea arhivelor, Dan Grigoraş a început să cerceteze la CNSAS documentele legate de arestarea părintelui şi a văzut că povestea se confirmă, deşi rămân şi multe elemente controversate sau nelimpezite. De exemplu, dacă în documentele premergătoare anchetei rezultă limpede că Florin Piersic şi tatăl său au fost direct
implicaţi în transmiterea scrisorii la Paris, în dosarul
penal înaintat instanţei cele două nume au fost înlăturate complet. Nu apar nici măcar ca martori.

Într-un interogatoriu luat pe 21 septembrie 1959, anchetatorul precizează că, în momentul arestării, asupra lui Tomescu s-a găsit scrisoarea expediată în 1958 din Franţa de mitropolitul Visarion Puiu. Tot din acelaşi interogatoriu mai reiese faptul că, după ce a primit această scrisoare, Tomescu a venit la Bucureşti cu ocazia sărbătorilor de Paşti, când a găsit o modalitate prin care să îi răspundă lui Visarion Puiu: prin Ştefan Piersic şi fiul acestuia.

Un raport al Direcţiei de Cercetări Penale din Ministerul Afacerilor Interne, referitor la Tomescu, întocmit înainte de arestări şi bazat pe informaţiile furnizate de Securitate, precizează că „din acţiunea informativă a mai rezultat că prin intermediul artistului Piersic Florin, care în anul 1958 a plecat în Franţa la un festival al filmului, (Constantin Tomescu - n.r.) a intrat în legătură cu mitropolitul Visarion Puiu, fugit în Franţa“. De asemenea, într-un document strict secret specific epocii, cu evidenţa persoanelor ce au întreţinut legături compromiţătoare cu Constantin Tomescu, la poziţia 28 se găseşte următoarea menţiune: „Piersic Florin, artist de teatru şi cinema, domiciliat în Bucureşti, strada Bach nr. 34. În anul 1958, Piersic Florin i-a făcut legătura prin corespondenţă lui Tomescu Constantin cu fugarul Visarion Puiu de la Paris“.