joi, 9 iulie 2009

Clovnerii cu moţiuni

e legi şi-a propus Parlamentul să dezbată, în această sesiune, nu mai contează. La câte moţiuni simple se anunţă, parlamentarii abia dacă vor avea timp să-şi tragă sufletul, pe la bufet. PSD depune
, deocamdată, vreo patru, PD-L, tot atâtea, PRM vrea moţiune de cenzură şi merge pe mâna democrat-liberalilor în privinţa celorlalte, în total sunt vreo opt-nouă, depăşind uşor numărul săptămânilor rămase până la începerea campaniei electorale şi care, teoretic, sunt şase. Cum Parlamentul lucrează, în plen, cel mult două zile pe săptămână, iar moţiunile trebuie citite într-o zi şi votate în alta, rezultă că nu-i mai rămâne timp şi de altceva, mai ales că programul se scurtează continuu ca aleşii să-şi conserve energia
pentru bătălia electorală. Aşadar, în următoarele două luni, parlamentarii vor fi plătiţi şi întreţinuţi degeaba, fiindcă din creierii lor nu vor ieşi decât acatiste dedicate unui guvern pe ducă. Şi, totuşi, chestiunea moţiunilor simple este tratată de iniţiatori cât se poate de serios.
Mai întâi dau de veste în ce prodigios demers se lansează, PD-L şi PSD intrând în competiţia „cine face mai multe” şi, chiar dacă subiectele sunt aceleaşi pentru amândouă – nivelul de trai, educaţia, sănătatea, justiţia -, fiecare ţine cu dinţii de opera lui şi o prezintă drept o originală premieră.
Apoi, miniştrii din umbră fac bilanţul total negativ al omologilor lor, aflaţi în lumină, îl pun pe hârtie într-o formă relativ coerentă, iar un parlamentar reprezentativ îl citeşte într-o Cameră sau alta, în timp ce presa cască de plictiseală, iar ministrul vizat se uită pe pereţi. Acestuia din urmă, nici că-i pasă. Pot să-l bombardeze şi cu o moţiune pe minut, pot să fie votate toate, nu este clintit din funcţie de Parlament, iar, acum, când mai are doar două luni de mandat, regretă că slujba îl obligă să piardă timpul pe banca
acuzaţilor, în loc să se fi dus la frizer. Reprezentaţia se încheie, în câteva ore, cu aplauze, strigăte, huiduieli şi nu are nicio consecinţă administrativă. Cea mai ridicolă, în această arenă de clovnerii politice care a ajuns Parlamentul, este ideea moţiunii de cenzură. Ea le-a încolţit peremiştilor, dar le place şi pedeliştilor, care, însă, n-o susţin fără participarea pesediştilor, mare
impas! Dar până se înţeleg, până o concep, până strâng semnăturile, o depun, citesc şi votează, vin alegerile şi guvernul pică de la sine. Ce sens are să dobori un guvern cu o lună înainte de alegerile pe care acesta, deja, le-a organizat, ce lovitură de imagine mai este aceea când dai afară pe cineva, care şi-a şi dus bagajele la uşă?! Din toată această situaţie de un comic absurd, ce altceva să înţeleagă cetăţenii decât că politicienii şi-au pierdut uzul raţiunii?!
Avalanşa de moţiuni pe ultima sută de metri nu este în avantajul PD-L şi PSD, chiar dacă ele cred contrariul. Ce este prea mult strică şi în politică, oricât de percutante ar fi mesajele transmise de la tribuna Parlamentului. Ele ar putea să să provoace exact contrariul, adică simpatie pentru PNL, văzut ca victimă a unor agresiuni gratuite, tocmai când se pregăteşte să cedeze puterea. Pedeliştii şi pesediştii speră că toate criticile lor vor ajunge la urechea electoratului, care şi le va aminti în ziua votului, exact în momentul când să pună ştampila. Este însă mult mai probabil să-i intre pe o ureche şi să iasă pe alta, ori totul să se transforme într-un enervat zgomot de fond. La urma urmei, ce nu a făcut actualul guvern ştie. Ar vrea să afle ce îi pregăteşte următorul.