sâmbătă, 29 august 2009

Noul comitet al ANSVM va negocia cu CNVM reorganizarea Rasdaq

Adunarea Generala Extraordinara de sambata a ANSVM (Asociatia Nationala a Societatilor de Valori Mobiliare) pare sa marcheze un punct de cotitura in istoria pietei bursiere Rasdaq. 75 de SVM-uri dintr-un total de 200 (un record de prezenta) au stabilit intr-o sedinta "altfel" - spun cei prezenti, vorbind de "pragmatism", chiar "maturitate" - un nou Comitet Director. Noul presedinte pentru urmatorii doi ani este Siminel Andrei (Active International), reprezentantul celui mai important (si activ) investitor de portofoliu pe piata de capital romaneasca. Din comitet (redus acum de la noua la cinci membri) mai fac parte Gabriel Ontica (Capital Securities), Ioana Stan (Act Invest- Brasov), Nicolae Rusu (Orizont Vest-Oradea), Ionel Uleia (Prime Transactions). Brokerii au mai stabilit, cu o larga majoritate, "negocierea cu CNVM asupra unei solutii coerente din punct de vedere juridic privind reorganizarea Rasdaq". Dupa cum se stie, CNVM, sustinuta de Guvern, a cerut reorganizarea Rasdaq SRL (sistemul de tranzactionare), astfel incat nici o persoana fizica sau juridica sa nu poata detine mai mult de 5% (in prezent, Rasdaq SRL este 100% in proprietatea ANSVM). Inca nu e clar cum se pot organiza cele 100 de SVM-uri in cel mult 50 de asociati cat permite un SRL. CNVM a venit cu o "solutie" neexplicata - formarea de sindicate. S-a mai vehiculat transformarea in SA cu primirea de actiuni, dar si cu obligatia ca fiecare SVM sa cumpere actiuni intre 50-100 milioane lei. Se pare ca brokerii accepta reorganizarea, dar sa nu le fie impusa cu forta. Asa cum brokerii s-au hotarat inca de anul trecut sa nu accepte cei 2,6 miliarde lei de la Guvern, urmand sa se descurce singuri cu rambursarea (daca va fi cazul) a datoriei catre Octavian Cornif (persoana care a castigat pana la Curtea de Apel procesul cu ANSVM, cerand daune de peste 4,4 miliarde lei).