sâmbătă, 15 august 2009

Ilie Sârbu: Penalizările pentru plata subvenţiilor pe 2008 vor fi mai mici decât pentru anul anterior

Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Ilie Sârbu, a declarat luni în cadrul dezbaterii Guvernu privat, organizată de Business
Standard, că penaliările pe care România le va primi
pentru întârzieri la plata subvenţiilor aferente anului 2008 vor fi mai mici faţă de cele pe 2007.

"Trebuie să intervenim mult mai sever în acest domeniu. Prioritatea guvernului trebuie să fie acordarea de fonduri pentru agricultură" a declarat Ilie Sârbu.

Preşedintele INTERAGRO, Ioan Nicolae, a declarat, în cadrul dezbaterii ,că există pierderi de circa 35-40% din subvenţiile acordate, din cauza întârzierilor la plăţi şi a diferenţei de curs valutar.

"Subvenţiile pentru agricutură vin cu întârziere de un an, iar pe lângă acestea se înregistrează pierderi de circa 20% din subvenţii din cauza diferenţei de curs" a declarat Ioan Niculae.

Micii fermieri nu vor mai avea prioritate la plata subvenţiilor în faţa fermelor mari, a anunţat, vineri (n.r. 26 iunie), la Bistriţa, după o discuţie cu marii fermieri, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, anunţând că măsura va fi aplicată de anul viitor.

Mai mulţi fermieri prezenţi la întrunirea cu ministrul i s-au plâns acestuia că nu au reuşit să încaseze subvenţiile la hectar, iar acest lucru le pune piedici în derularea afacerilor
şi aşa afectate de criză. Unii fermieri au afirmat că plăţile pentru fermele mici s-ar fi făcut înainte de alegeri, în scop electoral.