sâmbătă, 29 august 2009

Drept institutional european si politici comunitare

Europa nu este numai o entitate geografica, ci si un concept politic care a evoluat sub presiunea diferitelor determinari ascunse sau evidente si care au fixat, la inceput difuz si apoi din ce in ce mai clar, in constiinta europenilor, fizionomia geopolitica a continentului nostru. Integrarea economica a Europei s-a infaptuit. Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam si mai recentul Tratat de la Nisa au facut pasi mari in consolidarea coeziunii europene, in conditiile celei mai mari largiri preconizate de Uniunea Europeana. Istoria Europei se inscrie, astfel, pe noi coordonate. In curand, in anii ce vor veni, Europa va vorbi cu o singura voce in termeni de libertate, democratie, de respect al drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Acestea sunt, de fapt, ideile pe care prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlatescu, directorul Institutului Roman pentru Drepturile Omului, si dr. Radu C. Demetrescu au incercat sa le surprinda in lucrarea Drept institutional european si politici comunitare, aparuta la sfarsitul anului trecut la Casa Editoriala "Calistrat Hogas". Stradania autorilor de a exprima originalitatea demersului unificator, demers construit prin acumulari, treptat, prin negocieri intre state, cu consultarea vointei populare, precum si multitudinea de date si informatii prezentate confera lucrarii nu numai o valoare teoretica, ci si practica, documentara.