Exodul moldovenilor

Aproape zilnic, autocare încărcate cu moldoveni pleacă spre Italia, Franţa, Germania, Olanda, Belgia, Portugalia, Austria sau Suedia. Majoritatea îşi lasă „cuibul şi puii” pentru a ieşi din impas financiar sau pentru a le oferi copiilor un trai decent şi un viitor asigurat. Atmosfera despărţirilor este apăsătoare. Ajunşi în faţa Academiei de Ştiinţe, de unde, tradiţional, lumea îşi ia „zborul”, auzi doar grai moldovenesc. Cu greu reuşeşti să intri în discuţii cu oamenii cărora cuţitul sărăciei le-a ajuns la os şi au decis să plece într-o ţară „salvatoare”. De obicei, ei sunt înconjuraţi lângă autocar de rude şi prieteni, care le asistă tăcut plecarea.

M-am apropiat de un grup de persoane care-şi conduceau fiul şi prietenul. Igor, de 28 de ani, din satul Chirca, r-l Anenii-Noi, pleca în Cehia, unde munceşte de opt ani. Nu şi-a vizitat părinţii de trei ani de zile. Este optimist în ceea ce priveşte viitorul său şi al copiilor săi. Cunoaşte limba cehă la perfecţie şi are mulţi prieteni cehi. S-a căsătorit cu o localnică. Ea i-a născut recent un bebeluş. Este convins că nu se va mai întoarce niciodată în Moldova, deoarece nu mai are nicio speranţă că aici se va schimba situaţia. La început, i-a fost greu într-o ţară străină, unde lucra la negru. Pe parcurs, a reuşit să se angajeze cu contract de muncă, la un şantier de construcţie.

Mama lui Igor e tare supărată că moldovenii nu pot circula liber în ţările UE, motiv din care ea nu-şi poate vedea mai des fiul. Dacă ar fi tânără, ar pleca şi ea la muncă peste hotare. Părinţii suportă cu greu despărţirea de fiu, însă o acceptă, pentru că banii câştigaţi de el îi ajută să-şi întreţină gospodăria.

În Cehia, drepturile moldovenilor sunt mai respectate decât la baştină

Victor, de 30 de ani, pleca în Spania: „În satul de baştină am fost şofer şi tractorist. Am înţeles la timp
că nu mă aşteaptă nimic bun în ţară. Era imposibil să exist din banii câştigaţi. „La noi, chiar dacă se majorează salariile sau pensiile, statul cu o mână îţi dă şi cu două îţi ia, prin valurile de scumpiri. În ţara mea mă atrag doar părinţii, rudele şi prietenii. Cei de la conducere n-au grijă de oamenii de la ţară, care mor în sărăcie”.

Ion, de 33 de ani, din Dubăsari, munceşte de doi ani şi jumătate în Cehia. Are un contract de muncă. Deşi are posibilitatea să se stabilească acolo, vrea să revină la familia sa din Moldova. „Drepturile angajaţilor moldoveni în Cehia sunt cu mult mai respectate decât în R. Moldova. Beneficiez de servicii medicale gratuite, medicii cehi nu îndrăznesc să ceară mită. Doar medicamentele
prescrise în reţete se achită, parţial. Beneficiez de două concedii anual, timp în care pot să mă odihnesc şi să mă tratez în sanatoriile din Cehia sau din alte ţări ale UE”.

Dumitru, de 19 ani, studii medii incomplete, pleca în Spania. Este un tânăr inteligent şi a încercat să dea la facultate, însă n-a trecut… „la buget”. Nu are bani să investească în studii. Este optimist, speră să câştige mulţi bani şi să revină, peste vreo zece ani, în Moldova, unde va iniţia o afacere. Tatăl său munceşte de zece ani la Moscova, iar fratele mai mare i-a urmat exemplul. „Plecăm, să ne întoarcem pentru a alege la conducere oameni tineri, deştepţi şi apţi de muncă”, a mărturisit Dumitru.

„Europa râde

de secera şi ciocanul nostru”

Toţi vorbitorii şi-au declarat nemulţumirea faţă de guvernarea comunistă. Când ajung în ţările străine, sunt luaţi în râs de patroni că provin dintr-o ţară comunistă. „Europa râde de secera şi ciocanul nostru”, ne-a spus şoferul unui autocar.

Emigraţii noştri fac parte din categorii sociale diferite. Unii dintre aceştia sunt copiii celor care au cunoscut amarul străinătăţii în perioada deportărilor siberiene. Căliţi, ei înfruntă mai uşor realităţile de peste hotare. Alţii sunt încă foarte tineri, cu studii superioare, de care ţara noastră nu are nevoie. Mai sunt, desigur, şi persoane judecate aspru pentru activităţi neonorabile. O altă categorie de cetăţeni moldoveni sunt „copiii mai norocoşi”, luaţi de părinţii lor în ţările străine, care de mici îşi fac studiile acolo. Cu o altă mentalitate, aceştia se vor numi, probabil, „generaţiile din afară”. Ei, cu siguranţă, nu vor accepta niciodată mecanismul puterii „ca la moldoveni”, manevrat de incompetenţi şi corupţi.

De aceea, părinţii acestor copii
se adaptează altor sisteme sociale şi diferenţelor culturale uneori insurmontabile, tânjind după părinţii bătrâni şi iarba verde de acasă. Când îi întrebi dacă vor investi în eventuale afaceri din Moldova, migranţii noştri, de obicei, susţin că banii câştigaţi în afară nu le ajung nici pentru construcţia unei case. În cel mai bun caz, un moldovean câştigă 1000-1200 de euro pe lună. Puţinele persoane care mai speră în schimbări pozitive în ţara de baştină nu participă la scrutinele electorale.

Nu există un control real asupra emigrării masive

În ce măsură R. Moldova controlează fenomenul migraţiei forţei de muncă, am întrebat mai mulţi specialişti. Biroul
Naţional Migraţiune (BNM) a fost desfiinţat în vara lui 2006, în cadrul reformei Aparatului Public Central, aceasta fiind unica instituţie din ţară care reglementa fenomenul respectiv prin politici în domeniu şi prin legalizarea şi protecţia socială a migranţilor moldoveni. Reforma prevedea transmiterea funcţiilor BNM către diverse ministere, inclusiv către poliţie. Drept modele au servit sistemele instituţionale existente din Franţa, România, Lituania şi alte ţări ale UE.

„Preluarea mecanică a unor clişee instituţionale străine pentru Moldova nu este acceptabilă. Desfiinţarea BNM duce la pierderea unui control real asupra migraţiei. Ţările din UE, luate drept model, se confruntă cu invazia migranţilor şi nu cu emigrarea de proporţii, caracteristică R. Moldova. Mai mult, fenomenul nu se mai abordează sub toate aspectele: economice, sociale, culturale, religioase, de securitate etc.”, a menţionat Olga Poalelungi, ex-directorul BMN.

Continuitatea politicilor începute ar fi o soluţie pentru R. Moldova, consideră expertul. „Fenomenul emigrării nu poate fi stopat prin măsuri restrictive, dar pentru ţara noastră este inacceptabil exportul forţei de muncă, cum o fac ţările din Asia. Modelul optimal pentru Moldova a fost şi va rămâne, cred, asigurarea rotaţiei forţei de muncă, garantarea condiţiilor de protecţie socială pentru lucrătorii migranţi. Aceasta este posibil prin acordarea unui statut legal celor care deja se află peste hotare, de asemenea, prin reducerea migraţiei ilegale şi a traficului de fiinţe umane”, este de părere Olga Poalelungi.