duminică, 14 decembrie 2008

Alro si Hidroelectrica renegociaza pretul la energie

Reprezentantii companiilor Alro, cel mai mare consumator de energie din Romania, si ai Hidroelectrica, cel mai ieftin producator de energie local, se vor intalni saptamana aceasta pentru a purta discutii legate de modificarea pretului la energia furnizata combinatului de aluminiu. Alro consuma aprox imativ 7% din cantitatea totala de energie produsa in Romania, iar 75% din consumul sau este asigurat printr-un contract direct cu Hidroelectrica. "La sfarsitul anului trecut am renegociat toate contractele, mai putin cel cu Alro, cu care am ajuns la o formula de ajustare a pretului intr-un final. Saptamana viitoare ii chem la negocieri, iar daca nu sunt de acord, le cresc pretul", a declarat Traian Oprea, directorul general al Hidroelectrica, citat de Mediafax. El a adaugat ca Alro a platit in aceasta saptamana catre Hidroelectrica 100 de milioane de lei, ca avans pentru energia furnizata in urmatoarele sase luni. Alro plateste avansuri de doua ori pe an pentru energia cumparata. Reprezentantii Alro au declarat, in acest an, ca pretul energiei achizitionate de la Hidroelectrica este ajustat periodic, dar intotdeauna in sens ascendent. Pretul la care Hidroelectrica vinde energie catre Alro este mai mic decat pretul pietei. Pretul la care Alro cumpara energia de la Hidroelectrica anul acesta este de 44 de dolari (35,2 euro) pe MWh, potrivit unor surse din piata. Fata de pretul la care a achizitionat energia de la CE Turceni de pe bursa OPCOM, pretul agreat cu Hidroelectrica este cu 25% mai mic.